Descriere
Becca se trezește în sanatoriul administrat de doctorul Max. Fără trecut, găsește refugiu în acesta și îi încredințează fiecare fărâmă de amintire pe care o poate găsi. Descoperă treptat că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi și numai păstrându-și mintea întreagă se poate salva.
Romanul de debut al autoarei L.M. Aria îți va fura nopțile și te va ține în suspans până la aflarea adevărului
Fragment
Simțeam cum o mână îmi zguduia corpul în toate direcțiile, iar cineva striga la mine neîncetat. Nu reușeam să deslușesc cuvintele, însă în tonul vocii ei se simțea panica.
-Becca! Trezește-te!
Am deschis pleoapele și am văzut ca prin vis, fața roșie a mamei. Ochii bulbucați parcă îi ieșeau din orbite, iar gura schimonosită striga la mine, în speranța că mă voi trezi. Nu visam!
-Haide, ridică-te! Trebuie să ieșim din casa asta.
Nu înțelegeam ce se întâmpla. Corpul îmi dormea încă, iar ea se agita în jurul meu, aruncând în ghiozdan orice haină găsită pe jos sau pe pat și repetând să mă scol.
Mi-am îndepărtat pătura de pe mine, l-am luat pe Felix în brațe și am alergat pe scări în spatele ei. Era îmbrăcată tot în pijamale, iar eu o urmam ca teleghidată, cu gura încleștată de spaimă. Nu puteam scoate niciun sunet.
-Așteaptă-mă aici! Nu te mișca de lângă ușa asta sub nicio formă. Iau cheile de la mașină și mă întorc.
Vocea îi era impunătoare. Simțeam groaza furnicându-mi șira spinării, făcându-mă să tremur din toate încheieturile. Nivelul de adrenalină probabil că trecuse de limitele normale.
Un zgomot puternic se auzi dinspre etajul superior. Era ca și cum cineva ar fi luat un scaun și l-ar fi trântit cu putere de dușumea. Am tresărit și m-am dat doi pași înapoi, lipindu-mă cu spatele de tocul ușii de la intrare.
-Mamă!
În palmele transpirate simțeam bătăile inimii micuțului Felix, ca tropăitul unui cal. M-am uitat în ochii lui mari și am prins curajul să pornesc în căutarea ei.
Ușa de la bucătărie era întredeschisă. Am împins-o ușor și am zărit-o pe mama turnând apă într-o vază cu flori. Nu am realizat când prioritățile au deraiat. Părea foarte liniștită, de parcă toată nebunia aceea s-ar fi derulat doar în mintea mea. Pentru o clipă, începusem să mă tem și să mă întreb dacă nu cumva eu o luasem razna. Trebuia să fie real.
***
Trebuie să fii sigur că vrei să știi. Nu este un joc, este real. Aș prefera să afli de la mine decât prin altfel de circumstanțe.
-Începi să mă sperii. Despre ce este vorba?
-Prea bine. Totul a început de pe vremea când eram doar un copil…
-Ce a început?
-Să spunem, hmm, hobby-ul meu.
Mă simțeam luat peste picior și puțin confuz. Nu înțelegeam de unde și de ce atâtea secrete pentru o pasiune. Ce putea face în camera aia, încât să fie speriată că aș părăsi-o sau că nu aș mai ține la ea dacă aș fi aflat? M-am văzut nevoit să o întreb, iar răspunsul ei a fost neașteptat.
-Eu ucid!”
