Descriere
“Iarnă căzută-n genunchi” este un roman profund, emoționant, despre dragoste, suferință, pierdere, riscuri, curaj, dar și despre greșeli și asumarea consecințelor. O poveste răscolitoare care te face să călătorești în vremuri de demult apuse. Suntem martorii unor momente și fapte absolut revoltătoare, și totuși, omenia reușește să aibă câștig de cauză.
Am fost impresionată de poveste, de condiția umană a personajelor, de suferință și zbuciumul lor, de modul în care a reușit să mă sensibilizeze. Am fost plăcut surprinsă de ideea pe care a avut-o autorul, de a ne face părtași la evenimentele importante din viața plină de încercări și dificultăți a unor oameni de la țară (și știm foarte bine cât de precară era viața țăranilor români în perioada interbelică), iar maniera în care este redată istoria lor, dar și scriitura în general, m-a făcut să-mi amintesc de operele unor scriitori români consacrați.
Inițial, am crezut că Mardare este personajul central pentru că era mai mereu scos în evidență prin acțiunile sale, bune sau rele, dar povestea are mai mulți protagoniști – oameni apropiați lui Mardare, oameni de care se simte legat. Fiecare personaj își spune cumva povestea vieții: aflăm despre iubiri pierdute în negură timpului, descoperim secrete ținute ascunse de ochii curioșilor, dar și amintiri de pe front.
Fiind o romantică incurabilă și o fană a acestui gen literar, am apreciat faptul că autorul i-a oferit lui Mardare și o poveste de dragoste. O poveste ce răscolește sufletul cititorului, ce îi accelerează bătăile inimii.
În ,,Iarnă căzută-n genunchi”, ficțiunea este îmbinată armonios cu evenimentele istorice, acțiunea fiind plasată în perioada interbelică, undeva într-un sat din câmpia Bărăganului. Acțiunea îl are în prim plan pe Mardare, un băiat orfan de șaptesprezece ani, adus cu ani în urmă de undeva din Moldova de Păun, administrator peste moșia prințului Bardescu, și dat spre creștere lui Crapuzis Veriadi, care îl ține acum ca slugă-n casă. Veriadi era bun la suflet, dar iute la mânie, iar pe Mardare îl bătea pentru cea mai mică greșeală, uneori și pentru lucruri de nimic. De prea multă bătaie, tânărul începuse să-l urască pe stăpân, dar să fugă din casa grecului nu avea curaj.
