Speranta pierduta : Colleen Hoover

Povestea din perspectiva pesonajului masculin din romanul Hopeless. Fara speranta 

Hopless. Fara speranta a fost povestea lui Sky. Acum, in Speranta pierduta, aflam adevarul despre Dean Holder. Bantuita de amintirea fetitei pe care n-a putut s-o salveze dintr-o primejdie iminenta, viata lui Holder a fost umbrita de sentimente de vinovatie si de remuscari. N-a incetat niciodata s-o caute, convins fiind ca gasirea ei ii va aduce impacarea de care are nevoie ca sa mearga mai departe. Dar nu banuia cata suferinta avea sa indure din clipa in care aveau sa reia legatura.  In romanul de fata, Holder dezvaluie felul cum evenimentele din copilaria lui Sky l-au afectat atat pe el, cat si pe familia lui, determinandu-l sa-si caute mantuirea prin salvarea ei. Dar numai iubind-o pe Sky poate incepe sa se vindece pe el insusi.

Fragment din romanul Speranta pierduta, de Colleen Hoover

“Alergarea incepe sa-mi mai risipeasca tensiunea acumulata in urma incidentului de la magazin. Am reusit sa ma conving pe mine insumi ca Sky nu e Hope, dar, dintr-un oarecare motiv, chiar daca sunt aproape sigur ca ea nu e Hope, tot ma pomenesc gandindu-ma la Sky. Nu pot sa mi-o scot din cap, ceea ce ma face sa ma intreb daca n-o fi cumva vina lui Grayson. Daca nu l-as fi auzit alaltaseara vorbind despre ea la petrecere, probabil c-as fi trecut destul de repede peste incidentul de la magazin si nu m-as mai fi gandit deloc la ea.
Dar nu-mi pot stapani imboldul asta din ce in ce mai puternic de a o apara. Stiu cate parale face Grayson si, cumva, vazand-o pe fata asta chiar si numai cateva minute, imi dau seama ca nu merita ceea ce ar putea s-o astepte din partea lui. Nu exista fata pe lumea asta care sa merite un individ de genul lui Grayson.
Sky mi-a zis atunci, la magazin, ca are un iubit, iar posibilitatea ca ea sa-l poata considera pe Grayson iubitul ei imi zbarleste pielea. Nu stiu de ce, dar asa se-ntampla. Simplul gand ca ea ar fi Hope, chiar daca a durat doar cateva minute, ma face deja sa ma simt extrem de protector fata de ea.
Mai ales acum, cand trec de coltul strazii si-o vad stand in fata casei mele.
E aici. Ce naiba cauta ea aici?
Ma opresc din alergare si-mi proptesc palmele de genunchi, ramanand cu privirea atintita pe spinarea ei, cat timp imi recapat respiratia. Ce naiba cauta in fata casei mele?
E la marginea aleii, rezemata de cutia mea postala. Si-a baut ultima picatura de apa din sticla, iar acum o scutura deasupra gurii, incercand sa mai scurga ceva, dar nu mai are ce. Cand isi da seama, isi lasa umerii in jos si-si ridica fruntea spre cer.
Cu picioarele astea, se vede clar ca le are cu alergatul.
Mama ma-sii, nu pot sa respir.“