Adam si Eva – Liviu Rebreanu

Cu Adam si Eva (1925), romancierul anticipeaza o alta linie a prozei moderne, evidentiata mai cu seama in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial: transfigurarea mitului, structura romanului-parabola. Ca in cazul altor opere, si aici avem de-a face cu un proces complex al genezei, ale carei radacini coboara – dupa marturisirile autorului – pana in 1918, intr-o intamplare aparent anodina, complicata cu drama conjugala a poetului St. O. Iosif, coleg si prieten cu Liviu Rebreanu. De la schema primitiva a unui roman nescris, Sarpele, ideea fatalitatii erotice isi incorporeaza doua alte motive, al „cuplului etern“ si al „vesnicei reintoarceri“. (Mircea Zaciu)