Din alta viata – Marius Albert Negut

Fragment din volumul “Din alta viata. Jurnal de copil” de Marius Albert Negut:

“Ca orice copil, timpul mi-l impart intre scoala si strada, intre invatatura si joaca, intre colegi si prieteni. Bineinteles ca aceste doua lumi nu sunt distincte – ele se intrepatrund completandu-se una pe cealalta.

Pe strada pe care locuiesc, Epigonilor, sunt foarte multi copii. Ei bine, noi, toti baietii, suntem indragostiti de Fabiola. Au loc adevarate infruntari pentru un suras oferit de ea – daca Vali ii ofera o mana de corcoduse, imediat apare si Neamtu cu un mar ciordit de la mine din pom, urmat de Marcel care, timid, dar mandru, ii ofera cateva flori smulse de printre ulucile vecinilor. Aceasta concurenta ma nemultumeste profund, dar am deja in gand o fapta de vitejie prin care urmeaza sa recuperez terenul pierdut si s-o impresionez pe aleasa inimii mele.

Singura zi cu program tv prelungit e duminica. De obicei, TVR-ul incepe ziua cu un film dedicat copiilor si adolescentilor. Racheta alba, Ciresarii sau Tarzan sunt doar cateva dintre serialele care golesc de copii strazile cartierului, zgandarindu-le imaginatia, inspirand fel de fel de nazbatii. Ei bine, Tarzan imi da si mie o idee.

Pentru cei care nu cunoasteti personajul, acesta este un copil pierdut in jungla africana, prin care se deplaseaza pe spinarea elefantilor, asta cand nu sare din copac in copac cu ajutorul lianelor. Crescut de maimute, devine un tanar puternic care se lupta de la egal la egal cu lei, tigri, crocodili sau pitoni. Noi, copiii, suntem atat de ahtiati dupa acest serial, mai ales ca protagonistul, Johnny Weissmuller, e banatean, incat nu ne mai strigam la poarta pe nume, ci iesim in mijlocul strazii si slobozim din toti rarunchii urletul de lupta prin care Tarzan isi cheama la nevoie prietenii elefanti:

– Aaa… Aaaaaa…

Nu prea vi-l pot descrie eu aici, pentru ca nu pot reda intonatia, racnetul cu pricina avand inflexiuni de-a dreptul spectaculoase, dar il gasiti pe YouTube si, dupa ce-l veti asculta, va veti putea inchipui incantarea vecinilor…

Intr-o dupa-amiaza de vara, chiar cu cateva zile inainte de vacanta mare, o zaresc pe Fabiola venind de la scoala. Nu sunt surprins, pentru ca, decis sa pun in aplicare planul prin care urmeaza sa-mi surclasez rivalii, o astept deja, de ceva timp.

Dis-de-dimineata, am legat de una din ramurile marului aflat chiar langa gard propria “liana” – o franghie grosuta luata din magazia lui tataie. Agatat de ea, la secunda potrivita cand, cu siguranta, Fabiola nu ar putea rata momentul meu de curaj, urmeaza sa imi dau drumul de pe magazia din apropierea marului, sa plutesc gratios si sa aterizez victorios, racnind in tot acest timp precum Tarzan, pe cotetul gainilor aflat la cativa metri de magazie, sub coroana aceluiasi mar.

Evident, am exersat toata dimineata, spre deliciul vecinilor si spaima gainilor si, intr-un final, pot spune ca ma consider pregatit. In tot acest timp, mi-am supravegheat si fratiorul. Vasilica a fost cuminte si m-a lasat sa-mi fac mendrele. De altfel, a fost ocupat ore intregi cu suptul unei rame groase cat degetul meu, pescuita de prin brazdele proaspat sapate ale gradinii de legume.

Mandru, dar mai ales emotionat de iminenta triumfului personal, astept apropierea Fabiolei. Printesa inimii mele se apropie si iata, o vad cu coada ochiului sesizandu-mi prezenta.

Acesta este momentul!, imi zic, in timp ce imi iau avant si-n urlet de lupta sar de pe magazie. Nu stiu de ce, dar din cauza greutatii, sau poate a saltului mult prea avantat, craca cedeaza nervos, iar eu trec prin acoperisul cotetului de gaini, aterizand printre cuibare.

Cocosul familiei ma ataca instantaneu, iar eu ma lupt cu el curajos, precum idolul meu Tarzan cu leii junglei africane, poate chiar, dupa umila-mi opinie, cu si mai mult eroism. Intr-adevar, e posibil ca strigatele mele de lupta sa nu semene cu cele ale eroului din serial, dar, na…, in aceasta batalie epica, cine sta sa compare…? In inclestare fulgii zboara in jurul meu precum colbul ridicat de goana elefantilor.

Cu toata cotcodaceala, cu tot iuresul infernal, aud totusi rasul cristalin al Fabiolei. Asa cum mi-am dorit, nu a pierdut nicio secunda din momentul meu de glorie – insensibila la dramatismul confruntarii, se uita printre uluci si se amuza, iar eu imi dau seama ca trebuie sa-mi caut rapid o alta fata pe care s-o fericesc cu adoratia mea.”

Descriere – Din alta viata. CV de golan

Volumul II
CV-ul de golan al lui Marius Albert Negut, situat in prelungirea cronologica a Jurnalului de copil, este, din orice unghi as incerca sa-l privesc, un real de autenticitate, o relatare uluitor de lucida a unei dure realitati post-decembriste. Discursul narativ, fara nici o urma de cosmetizare retroactiva, chiar si atunci cand face vorbire (de)spre realitati sociale dezonorante – suntem in Ferentari, nu in cartierul Primaverii – este punctat de insertii metatextuale de o induiosatoare nostalgie, de un fior poetic aproape nefiresc situat in flagranta contradictie cu tabloul social deschis pe parcursul celor doua sute cincizeci de pagini.

Cele doua volume – Jurnal de copil si CV de golan – dau impreuna alcatuirea si consistenta captivanta a unui Buildungsroman scris intr-o tonalitate majora, nostalgica pe alocuri, de un autor care, in pofida mefientelor si a incongruentelor de tot felul, si-a pastrat nobilitatea sufleteasca, salvandu-se pe sine, iesind, ca un cavaler neinfrant, de sub osanda vremii! Marius Albert Negrut este un autor pe care nu ai cum sa nu il indragesti, citindu-l, si pe care, daca ai bucuria sa-l intalnesti, inveti a-l iubi cu toate mecanismele tale sufletesti, cu profunda ta umanitate adusa la lumina de atingerea blanda a celui care, cu privirea strengara de golan mucalit, priveste spectacolul diversitatii umane cu o necomplezenta luciditate. Ce carte grozava mi-a cazut in mana! Nu prea mai am cuvinte pentru a-mi exprima gratitudinea! Sunt, fara rest, coplesit! – Cosmin Neidoni

Fragment din cartea “Din alta viata. CV de golan” de Marius Albert Negut:

“Celula, mai mica decat camera mea, adaposteste totusi patru paturi, e drept, suprapuse, doua cate doua. Printr-o usa din lemn, la un moment dat sparta cu pumnii de un retinut nervos, zaresc un wc turcesc cu gaura astupata cu un pet. Opreste sobolanii…, imi reamintesc o frantura de conversatie, ce n-as fi banuit sa-mi foloseasca vreodata. Din fericire, din patru paturi, doar doua sunt ocupate, bineinteles, cele de jos.
Ma catar intr-unul de deasupra. As fi asteptat in picioare, pentru ca locul este cu adevarat infect, dar nu trebuie sa par stingher… Nici nu ma intind bine, ca lighioanele locului, bucuroase de prezenta mea, incep sa ma piste cu drag.
– Al cui esti? ma intreaba ocupantul saltelei de sub mine, iar eu nici nu stiu ce sa-i raspund.
– Al nimanui…, soptesc, fara sa vreau, adevarul.
Omul tace si rumega raspunsul.
– Cu ce te-a luat? isi continua interogatoriul.
– Nu mi-au spus… M-au bagat in duba si m-au dus intr-o camera la etajul unu…
– Aha… In biroul sectoristilor, ma lamureste. Si?
– L-am batut pe un fraier, ca ma enerva, dar a vazut gaborul si m-a adus aici, continui.
– Ti-ai si gasit unde sa-l bati, ma ia omul la misto.
– Asta e…, inchei eu conversatia.
Orele trec greu. Mii de ganduri, care de care mai negre, imi dau tarcoale, chinuindu-ma cu negura lor. Daca politistii, acum, imi perchezitioneaza casa si curtea? Daca vreunul dintre clientii mei m-a dat in gat? Daca ma duc la puscarie?…
Daca?…
Daca?…
Aud pasi coborand treptele, dupa care voced gaborului care ma adusese 1a subsol.
– Ce faci, smardoiule? Te-ai mai linistit? ma intreaba el.
– Da, sefule! ii raspund.
– Bine… Hai, c-a venit tac-tau sa te ia acasa. Da’ nu te bucura prea tare, ca-ntai trebuie sa-ti luam amprentele, apoi sa te pozam. Roaga-te sa nu dam de tine prin baza noastra de date… ”

Anul aparitiei: 2019
Numar pagini: 258
Format: 15×21