Goldstein. Al treilea caz al comisarului Gereon Rath – Volker Kutscher

Roman polițist recompensat cu premiul Berlin Krimifuchs (2011)

În 1931, și în Berlin criza economică se resimte. Alexandra și Benny, doi hoți fără adăpost, se ascund în magazinul KaDeWe pentru a fura, după închidere, bijuterii și ceasuri. Ceea ce a părut o joacă de copii în jafurile anterioare, acum funcționează îngrozitor de prost. Cei doi sunt prinși de poliție, Alex scapă de arest, iar Benny este aruncat de pe acoperișul magazinului universal. Din acel moment fata începe să fie vânată de poliție. Comisarul Gereon Rath primește sarcina de a-l urmări pe Abraham „Abe” Goldstein, un gangster evreu din Williamsburg, sosit la Berlin pentru a se răzbuna. Din postul său de observație de la Hotelul Excelsior, Rath habar nu are că gangsterul s-a mișcat liber prin oraș și a procurat o armă.

Volker Kutscher menține suspansul pe parcursul tuturor capitolelor. Rețeaua complicată a corupției, a criminalității și a național-socialismului în expansiune este descrisă cu o extraordinară abilitate.

„Cu cel de-al treilea caz al lui Rath, Kutscher a ajuns în prima ligă a scriitorilor germani de suspans.” (Kölner Stadt-Anzeiger)

„Cu Goldstein, autorul german Volker Kutscher nu numai că produce ficțiune polițistă excelentă, dar scrie și un portret grandios al Berlinului anilor 1930.” (Echo)

„Pentru o clipă, crezuse că era din nou urmărit, dar apoi bărbatul care ieșise dintr‑o cabină telefonică de pe Strada Koch și îl urmărise până la U‑Bahn rămăsese pe peron și nu urcase. Tot drumul studiase fețele celorlalți, ca să se asigure că printre călători nu se afla niciun polițist. Urcând scările înspre Poarta Schönhauser și, ieșind la lumina zilei, fu în sfârșit sigur că nu îl urmărea nimeni. Închise ochii și inspiră adânc, de parcă ar fi simțit briza mării, doar că nu era decât mirosul obișnuit de oraș, de flori de tei, benzină și asfalt proaspăt turnat. Cât îi plăcea! În sfârșit, se putea mișca iar în voie! Niciun detectiv încăpățânat nu îi mai sufla în ceafă. Rămăsese la hotel, în fața lifturilor, și credea că Abraham Goldstein își petrece ziua citind ziarele și pierzând vremea în apartamentul său. Nu‑i puteai pierde altfel pe polițaii ăștia, decât făcându‑i să creadă că au totul sub control.”

„În timp ce mama lui se lupta cu tifosul și tatăl lui se ruga pentru ea, Abe începuse să‑și petreacă timpul cu Moe și gașca lui de lângă Podul Williamsburg. Îl respectau, chiar dacă era cu câțiva ani mai mic. După ce mama lui murise, tatăl lui încercase să‑l paseze unor prieteni, apoi la un orfelinat, însă Abe se împotrivise. Gașca lui Moe era familia lui și n‑avea nevoie de altcineva. La 14 ani, Abe Goldstein a câștigat primii bani, mai mulți într‑o zi decât putea face rost taică‑său în câteva săptămâni. Oamenii din cartier începuseră deja să vorbească despre el la înmormântarea mamei sale, și atunci fusese ultima dată când mersese la sinagogă; bârfiseră și mai mult când, la înmormântarea tatălui său, apăruse beat la cimitir. Încă mai vorbeau despre el, deși, mai nou, cu respect – și numai asta conta.”