Inocenta pacatului – Marius Albert Negut

Realitatea din celula infecta in care fusese repartizat dupa perioada carantinei depasise orice si-ar fi putut imagina vreodata. Se indoia ca fantezia cuiva, oricat de dementa ar fi fost persoana cu pricina, ar fi putut scorni ceva la fel de bolnav ca ceea ce el traia de luni de zile. Jilava depasea cu mult pana si Guyana franceza, descrisa atat de sumbru de Henri Charrière in al sau Papillon. Abia acum, la atata timp de la momentul lecturii romanului cu pricina, intelesese esenta acestuia, ce consta in suferinta psihica pricinuita de incarcerare, sfarsind prin a se regasi in dorinta obsesiva a personajului principal, aceea de libertate.

Doar ca, el nu era Papillon! El era las si asa fusese intotdeauna! Tocmai de aceea isi merita soarta! Tocmai de aceea, tot ce putea face impotriva ei era sa o blesteme.

Atingerea buzelor lui ii aduse aminte de ziua in care, coplesita de frumusetea trandafirilor proaspat infloriti, isi asezase fotoliul in camera alaturata printre roze si atipise. Un fluture se odihnise pe buzele ei. Surprinsa, deschisese ochii si cu o miscare instinctiva din mana, il gonise. Acum, fiindu-i teama sa nu faca aceeasi greseala, incremeni asteptand fluturele urmator, care nu intarzie sa apara. Isi incolaci mainile imprejurul omului ei si-l trase aproape, simtind valul placerii cum urca nestavilit odata cu mangaierile lui. Se deschise si se contopira intr-o singura fiinta, inconjurati de fericire ca de un nimb binefacator.