„Dacă există o categorie socială care să vorbească la modul cât se poate de concret, palpabil, despre nevoia pe care noi, oamenii, o avem unul de celălalt, cred că noi, persoanele cu dizabilități, suntem acea categorie. Și nădăjduiesc cu fiecare fibră a ființei mele că vom reuși dacă ne unim astfel încât să fim ascultați. Ascultați, nu doar auziți. Văzuți, nu doar priviți. Simțiți, nu doar atinși. Înțeleși, nu doar lăsați să vorbească. Suntem printre voi. Și vom fi mult timp de‑acum înainte. Ține de absolut fiecare dintre noi dacă acel timp va curge frumos, firesc, de la sine, sau va fi ciopârțit de bâlbe, pauze, gafe, stângăcii și pasatul pisicii‑n curtea altuia de fiecare dată când ceva nu iese conform așteptărilor.”
„Aici, în România, aproape nimeni nu e dispus să dea o șansă unei persoane cu dizabilități când vine vorba despre integrarea pe piața muncii. Și e păcat, pentru că sunt mulți între cei vizibil diferiți care-și doresc cu tot dinadinsul să muncească în orice mod posibil, de la mine, care am ajuns să traduc cărți, așa cum mi-am dorit de când m-am înscris la facultate, la persoanele cu sindrom Down sau diverse dizabilități intelectuale, care însă nu le-au împiedicat să aibă pasiuni pe care să-și dorească să le transforme în meserii.”
„De aceea vin și vă rog pe domniile voastre, reporteri, realizatori etc., căutați și încurajați persoanele cu dizabilități care au pasiuni pe care le pot, le știu și le vor scoase în față să vină și să o facă, fiecare după cum poate. E un mod extrem de fain de a crea, firește, natural, fără a forța și superzaharisi lucrurile, acea «reprezentare» pe care o vedem tot mai des clamată la Hollywood, indiferent că e efectuată bine sau prost. Pentru că, de fapt și de drept, ceea ce îl bucură pe un om îl reprezintă tocmai în lumina în care i se văd cel mai bine calitățile. Și despre asta trebuie să fie vorba în orice reprezentare reușită.”
Preambul din suflet: Despre deplina umanitate. Cu o scurtă lămurire asupra titlului // Câte ceva despre văz, vizibilitate și holbat // Accesibilizarea noastră cea de toate zilele // Preacinstiții băgători de seamă // „Bă, handicapatule” sau cum se face pe deșteptu’ și se arată că ești în plop // În care se dă de pământ, din proprie experiență, cu „egalitatea de șanse” trâmbițată mediatic // Terapia noastră cea de toate zilele // Despre frici, fără mănuși // „Ești o inspirație” sau ochii de căprioară și obiectivul camerei // Mitul „cavalerului tristei figuri” // Tot fără mănuși, despre iubirea necondiționată // Câteva întâlniri memorabile cu necuvântătoare // În care se scutură bine mitul „lecției de viață” și suferinzii de el, întru grabnică reveneală // Pasiunile, un excelent punct de pornire pentru conversații fără rozomovisme // În care se constată starea mitului „condiției depășite” în felul următor: „Un fleac, l-am ciuruit!” // „Am drepturi!” sau cum poate deveni un adevăr cea mai mare autominciună posibilă // „Care-i secretul tău?” sau mic ghid de normalizare a optimismului fățiș // Muzica, maestre! (sau despre cum e să iubești muzica fără voce, fără ritm, dar din tot sufletul) // Despre povești și povestitori, din tot sufletul // „Bolnav” vs „sănătos” – meciul fără sfârșit, cu dublu învins // Bullyingul, între moft și realitate // Am o dizabilitate, nu plătesc nșpe păcate! // În loc de epilog, o trecere-n revistă, un buchet de mulțumiri, o motivație, o selecție de lucruri rămase nespuse și o lămurire despre publicul țintă al prezentului volum.
Reviews
There are no reviews yet.