Și cu bona cine stă? – Ana Silvia Nicolai

Câte dintre noi nu le privim cu apreciere și oarecare invidie pe mamele care își cresc copiii fără ajutor, timp în care au și o carieră înfloritoare, au grijă de ele, de soț, de casă, de tot? Multe, ați putea spune. La fel de multe dintre noi recunoaștem că avem nevoie de sprijin și recurgem la calea mai ușoară: să angajăm o bonă.

Calea mai ușoară?

Dar ce ne facem când „o bonă” se transformă în două, trei, patru, cinci, șase…, douăsprezece?

Scrisă cu foarte multă candoare, onestitate, empatie și presărată cu umor extrem de fin — de cele mai multe ori negru —, povestea de față nu numai că vă va dezvălui aspecte din culisele dificilului drum până la bona potrivită, dar vă va arăta și o față a realității societății în care trăim, care altfel nu poate fi cunoscută și nici măcar bănuită.

Puterea acestei familii de a trece peste toate obstacolele și capacitatea, în special a autoarei, de a rămâne integră emoțional sunt de apreciat și pot fi un model pentru toate mamele care au cunoscut teama de a-și lăsa copilul în grija altei persoane sau care abia de acum pornesc în căutarea unei bone.

Laitmotivul cărții este ,,Totul va fi bine”. Și chiar așa a fost – finalul vă va umple inimile de bucurie.

,,Te ține cu sufletul la gură, într-un carusel de emoții care pleacă de la umor, trec prin speranță, dezamăgire, ușurare, încordare, până la dorința de-a putea rezolva o situație atât de familiară nouă, părinților: găsirea unei bone. Se simte autenticitatea în fiecare capitol, în fiecare poveste a unei noi încercări: poate aceasta este femeia pe care o căutăm?” – URANIA CREMENE

,,Cu fiecare capitol, simțeam tot mai tare nevoia să o cunosc pe Ana. Am căutat-o ca să-i mărturisesc cât de mult îmi place. Când am ajuns la ultima pagină am fost dezamăgită că s-a terminat. M-am supărat ca un copil: Mai vreaaau!

Promit să fac această carte cadou tuturor oamenilor dragi mie.” – MIRELA OPRIȘOR

,,Bona… o extensie a mamei, caldă și generoasă ca o bunică, înțeleaptă și integră ca preotul satului, puternică și ageră ca însuși tatăl copilului. În realitate… Viorici, Mariane, Georgete și Tante…

Am citit cartea pe nerăsuflate. A pornit ca o lectură relaxantă, la un pahar de vin. A sfârșit într-o noapte pe la ora unu, cu mine pe covor, cu un gol mare în stomac.

Apoi am mers în camera copiilor mei, i-am sărutat și i-am trimis un mesaj «bonei» noastre:

Mulțumesc, mama!” – ADELA POPESCU